Informații generale
Registrul Educațional Integrat 

Registrul Educațional Integrat (REI)  este o platformă care oferă acces la parcursul educațional și profesional al unei persoane, prin interconectarea sistemelor de gestiune din sectorul educațional – învățământul preuniversitar, învățământul universitar și formarea continuă - printr-o soluție de tip cloud. De asemenea, permite generarea de rapoarte și indicatori statistici care să răspundă cerințelor de benchmarking de la nivel național și internațional.

REI integrează și un un modul de actualizare și generare a nomenclatoarelor pentru învățământul superior, asigurând unicitatea nomenclatoarelor utilizate la nivelul sistemului educațional (SIIIR, RMU, ARACIS etc.).

Platforma contribuie la îmbunătățirea managementului universitar, formularea politicilor publice educaționale, asigurarea standardizării și consistenței datelor privind sistemul de învățământ superior și creşterea nivelului de transparență a informațiilor despre învățământul superior.

Pentru facilitarea schimbului de informații și analiza corelării ofertei educaționale cu cerințele pieței muncii, REI este interoperabil şi cu platforma SAPM.

Registrul Educational Integrat şi Registrul Matricol Unic
 

Platforma online Registrul Matricol Unic (RMU) se accesează prin intermediu REI și reprezintă un sistem informațional care asigură gestiunea integrată a datelor privind studenții universităților de stat și particulare din România, pentru toți anii universitari și pentru toate ciclurile de studii. RMU sprijină universitățile în procesul de îmbunătățire a managementului universitar.

RMU poate constitui suportul pentru implementarea Registrului Matricol Unic al Universităților din România (RMUR), în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011, art. 201.

Acces Platorme REI şi RMU

Accesul în platformele REI şi RMU se face prin autorizare şi autentificare, conform statutului individual al utilizatorului şi drepturilor asociate acestuia, în baza unui cont protejat .

Nivelurile de acces în platforme sunt următoarele:
Individual- studentul, respectiv absolventul, poate vizualiza în timp real informaţii referitoare la parcursul său educaţional. 
Instituțional- universităţile şi facultăţile pot vizualiza propriile informaţii, dar şi alte date statistice. 
Guvernamental- ministerele şi agenţiile centrale (Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, CNFIS, ARACIS, CNSPIS, ANC etc.) pot extrage sau interoga date din sistemul de învățământ superior și istoricul acestora.
Link referenţiere articol: https://www.rei.gov.ro/view/Informatii-generale-14
[T: 0.2196, O: 173]