Informații generale
Registrul Educațional Integrat a fost dezvoltat pentru a răspunde unor nevoi reale precum îmbunătățirea managementului universitar, formularea politicilor publice educaționale, asigurarea standardizării si creșterea nivelului de transparență a datelor. 

Platforma vine în întâmpinarea universităților, punându-le la dispoziție un sistem unic de transfer și raportare, care facilitează procesul de colectare unitară a datelor primare și transmiterea acestora către instituțiile centrale (CNFIS, MEC, INS etc.).

Prin interoperabilitatea cu alte sisteme informatice existente în domeniu, se permite nu doar gestiunea integrată a studenților din sistemul de învățământ pentru toate ciclurile, programele și anii de studiu, ci și sprijinirea schimbului de informații dintre actorii implicați.

Printr-o interfață usor de utilizat, universitățile își pot înregistra, stoca și gestiona toate informațiile referitoare la studenții proprii, rezultând o evidență unică pe plan național. Validarea datelor se realizează prin utilizarea unor seturi de nomenclatoare la nivel național, dezvoltate și actualizate în cadrul platformei.

Având acces la rapoarte specifice, universitățile pot analiza impactul ofertei lor educaționale și pot adopta măsuri interne pentru îmbunătățirea programelor de studii. 
Link referenţiere articol: https://rei.gov.ro/informatii-generale-12
[T: 0.1363, O: 75]